Știri LaDoiPași
2017-10-27
COMUNICAT DE PRESĂ - METRO repoziționează franciza LaDoiPași și își propune să ajungă la peste 2000 magazine
 

București, 25 octombrie 2017 -  Retailerul METRO Cash & Carry repoziționează brandul de proximitate LaDoiPași ca franciză independentă și țintește un număr de 2000 de magazine până în 2020. Decizia vine, pe de o parte, pe fondul preferinței tot mai crescute a consumatorilor pentru cumpărături rapide de proximitate, dar și din dorința de a susține antreprenorii locali la nivel național.

În prezent, rețeaua LaDoiPași numără 430 de magazine, răspândite pe întreg teritoriul țării, dintre care 25 de noi locații au fost inaugurate în ultimele două luni. Pentru a susține dezvoltarea accelerată a rețelei, METRO a inițiat un program amplu care integrează campanii de marketing, remodelări de magazine, training pentru forța de vânzări și instrumente de management al afacerii.

Comerț tradițional vs. modern

LaDoiPași propune un model de business independent și sustenabil, care reflectă deopotrivă așteptările clienților și aspirațiile antreprenoriale, numitorul comun fiind reprezentat de comunitatea locală.

Prin programul de afiliere LaDoiPași, comercianții au acces la consultanță pe toate zonele afacerii, de la branding, la sortiment de produse, acces la prețuri competitive de achiziție, transfer de know-how, echipamente moderne și comunicare integrată de marketing. Toate aceste elemente contribuie la crearea unei experiențe plăcute de cumpărare pentru client, respectiv a unui business profitabil pe termen lung pentru antreprenorul român.

Deși cifrele actuale din piață arată că românii încep să se îndrepte tot mai mult către comerțul modern, LaDoiPași reinterpretează comerțul tradițional, adresând într-o manieră simplă principalele așteptări ale clienților: rapiditate, proximitate, familiaritate și apartenența la comunitate. Potrivit studiilor interne, clientul LaDoiPași are între 35-54 ani, este căsătorit și dispune de venituri medii lunare pe gospodărie de peste 3000 lei.

„Dorim să venim în sprijinul antreprenorilor și al micilor comercianți cu un model de business viabil și adaptat dinamicii socio-economice. Prin susținerea dezvoltării magazinelor independente de proximitate, contribuim la consolidarea comerțului tradițional și a ecosistemului de antreprenoriat local. Clientul LaDoiPași își dorește cumpărături rapide, plăcute, într-un mediu familiar, parte din viața comunității”,  a declarat Violeta Luca, Retail Director Metro Cash & Carry România.

Datele cele mai recente din industria bunurilor de larg consum arată că, în continuare, comerțul tradițional rămâne o piață relevantă, ce a atins în 2016 valoarea de 24 miliarde lei, în creștere cu 11% față anul precedent. Evoluția a fost determinată atât de creșterea salariilor și a facilităților fiscale, dar și de modificarea preferinței consumatorilor în favoarea magazinele de proximitate.

Pentru deveni partener METRO pentru franciza LaDoiPași, antreprenorii trebuie să îndeplinească mai multe condiții care vizează atât calitatea afacerii și potențialul de dezvoltare al acesteia, cât și angajamentul antreprenorului pe termen lung și pasiunea pentru comerț. 

LaDoiPași este un lanț de magazine de proximitate, înființat în 2012 de către METRO Cash & Carry România, lider pe piața magazinelor de proximitate în regim de franciză, cu un număr total de 430 de magazine la nivel național, în prezent.

METRO este liderul comerţului cu ridicata la scară mondială. Compania operează în 35 de țări și numără peste 150.000 de angajaţi la nivel mondial. În anul financiar 2015/2016, METRO a înregistrat vânzări de aprox. 37 miliarde €. Compania oferă soluții personalizate pentru a satisface nevoile clienților săi atât la nivel regional, cât și la nivel internațional. Bazându-se pe forţa diviziilor sale de vânzări METRO/MAKRO Cash & Carry și Real, precum și pe serviciile de livrare și inițiativele de digitalizare METRO stabilește standarde pentru viitor: orientare către client, soluții digitale și modele sustenabile de afaceri. Informaţii suplimentare pe: www.metroag.de.

METRO Cash & Carry România a fost lansată oficial în România în luna octombrie a anului 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie, în Bucureşti. Distribuţia naţională a magazinelor METRO România este următoarea: 5 centre în Bucureşti, câte 2 centre în Braşov, Constanţa, Timişoara şi câte un centru în fiecare din următoarele oraşe: Cluj, Bacău, Iaşi, Craiova, Baia Mare, Pitești, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Sibiu, Suceava, Tg. Mureş, Arad, Deva, Satu Mare, Piatra Neamţ, Buzău, Târgovişte şi Turda. Informaţii suplimentare pe: www.metro.ro.


Feedback-ul primit la transmiterea materialului şi rezultatele obţinute au fost excepţionale. Dintre principalele ştiri despre repoziţionarea LaDoiPaşi menţionăm:

Cum te înscrii?
Vrei să te alături rețelei de magazine LaDoiPași?
Completează formularul de înscriere și consultantul nostru te va contacta la adresa de mail sau
numărul de telefon
precizat de tine in
formular.

Alăturaţi-vă nouă
Oferta LaDoiPași