Înscrie-te la newsletter-ul LaDoiPași
Află primul
despre ofertele pe care le poți găsi la cel mai apropiat magazin de tine
Vă rugăm adăugați o adresa de e-mail validă.
V-ați abonat cu success!
Acum 11 ani
Pentru un proprietar cu experienţă în comertul cu amănuntul, care deţine un magazin funcţional de 10 ani, intrarea în franciza LaDoiPaşi a presupus un efort şi costuri mai mici decat beneficiile. Aceasta este perspectiva proprietarului magazinului Marion Trade, unul dintre comercianţii tradiţionali care au ales să intre în reţeaua LaDoiPaşi.
Profilul afacerii seamănă cu multe dintre magazinele pe care le întâlnim în orice oraş din ţară: un magazin de proximitate, cu o ofertă compusă în principal din produse alimentare şi de uz casnic şi o bază constantă de clienţi. Pentru dl Ioan Voina, franciza LaDoiPaşi a apărut ca o oportunitate de dezvoltare în care elementul esenţial îl reprezintă suportul unui retailer de top. „Iniţial, am citit despre LaDoiPaşi în presă, dar am început să înţeleg mai bine ce presupune reţeaua participând la METROExpo. Nu mi-a luat mult să mă conving că intrarea într-o reţea extinsă la nivel naţional, în care am parte de suport logistic, consiliere operaţională şi marketing profesionistă, un salt decisiv pentru afacerea mea”, povesteşte proprietarul Marion Trade.
Cum s-a schimbat profilul afacerii
În momentul intrării în franciză, dl. Voina deţinea magazinul de mai bine de 10 ani, implementând un sistem de autoservire încă de la început. De aceea, spune el, remodelarea magazinului s-a făcut fără prea mari eforturi. „Modificările de layout şi redesenarea magazinului a fost făcută destul de usor, fiind necesar să îl închid doar două zile. Totuşi, clienţii au fost foarte surprinşi şi interesaţi de reţeaua LaDoiPaşi, despre care nu auziseră prea multe în aprilie 2012, cand am redeschis magazinul.”
Surpriza s-a transformat în timp într-un flux mai mare de clienţi, cu o rată crescută de revenire în magazin şi o crestere usoară a coşului zilnic. În acest moment, aproximativ 300 de familii se aprovizionează din magazinul din Blaj, căutând în principal produse proaspete şi alimente de bază.
Investiţie amortizată până în acest moment
Pentru un magazin cu suprafaţa de 198 mp, cum este Marion Trade, dar care practica un comerţ tradiţional cu servire la tejghea şi fără îmbunătăţiri la nivelul echipamentelor şi soluţiilor de management, investiţia iniţială a fost în jurul sumei de 10.000 de lei. Această investitie, destinată în principal elementelor de branding, i-a adus, însă, o creştere constantă a vânzărilor de la o lună la alta, astfel că a putut fi amortizată în cele şase luni care au trecut de la intrarea în program. Mai mult, proprietarul planuieşte să mai deschidă un magazin în cadrul francizei şi povesteşte că a recomandat programul şi altor comercianţti, insistând asupra beneficiilor pentru dezvoltarea afacerii.
Cine şi ce cumpără din magazinul LaDoiPaşi?
Spre deosebire de cele mai multe dintre magazinele de proximitate, care au cel puţin un competitor de aceleaşi dimensiuni în zonă, concurenţii din imediata apropiere a Marion Trade sunt lanţuri de supermarketuri aflate pe o rază de 800 de metri. Un avantaj important, în opinia proprietarului magazinului, îl reprezintă oferta adaptată la nevoile celor 300 de familii care se aprovizionează de la Marion Trade.
„Feedback-ul clienţilor privind produsele din oferta noastră este foarte important pentru stabilirea sortimentaţiei din magazin. În plus, prin contractul de franciză încheiat cu METRO Cash & Carry, primim consultanţă în alegerea şi eficientizarea sortimentaţiei”, declara dl Voina.
Contractul de franciză, valabil pe o perioada de cinci ani, nu include obligaţia de a alege anumite produse sau furnizori acceptaţi de catre companie. În consecinţă, oferta Marion Trade acoperă o gamă largă de produse: de la alimente de bază, mezeluri, produse de panificaţie, legume-fructe, carne congelată, conserve, dulciuri, băuturi alcoolice şi nonalcoolice, condimente, la detergenţi, igiena corporală, ţigări. Printre mărcile comercializate se numară şi mărci proprii METRO, pe care clienţii le-au adoptat în timp, pe măsură ce s-au convins că raportul calitate – preţ este unul competitiv.
„Suportul METRO ajută la o mai bună poziţionare a magazinului pe piaţa locală”
Dincolo de rebranding-ul magazinului şi alegerea sortimentaţiei, unde sprijinul consultanţilor METRO Cash & Carry s-a dovedit esenţial, proprietarul Marion Trade vorbeşte şi despre alte servicii de consultanţă care au dus la creşterea vizibilităţii magazinului pe piaţă.
„Prin contract, METRO furnizează know-how-ul privind operarea magazinului, organizează sesiuni de training pentru angajaţi, furnizează servicii de promovare şi marketing al reţelei şi produselor comercializate. În cazul nostru, acest sprijin a dus la o mai bună poziţionare a magazinului pe piaţa locală”, povesteşte dl. Voina.
Un alt domeniu în care implicarea consultanţilor METRO a avut un impact vizibil a fost pregatirea celor 7 angajaţi ai Marion Trade, despre care proprietarul spune că şi-au îmbunătăţit în mod evident atitudinea faţă de clienti şi de activitatea desfăşurată în cadrul magazinului.