E de la sine înțeles deja – un somn odihnitor în fiecare noapte contribuie foarte mult la starea noastră de bine de zi cu zi. Deși sunt mulți factori care influențează calitatea somnului, printre care și tipul de saltea sau tipul de pernă pe care le folosim, pilota joacă un rol la fel de important.
De ce trebuie să ținem cont atunci când vrem să cumpărăm o pilotă pentru sezonul rece? Cum facem să alegem așternuturi confortabile și călduroase, din materialul potrivit nevoilor noastre? Iată câteva sfaturi care îți vor fi de folos la următoarele cumpărături:
Umplutura pilotei este primul detaliu la care ar trebui să fim atenți atunci când facem o alegere. Ea contribuie la menținerea unei temperaturi constante a corpului pe timpul nopții. Pilota potrivită va permite corpului să respire, oferind totodată căldura și confortul care ne sunt indispensabile pe timpul iernii. Cu alte cuvinte, o pilotă bună ar putea să fie exact ceea ce ne lipsea pentru a avea un somn neîntrerupt, fără să ne trezim pe timpul nopții pentru că ne este prea cald sau prea frig.
Varietatea de pe piață s-ar putea să ne dea bătăi de cap, în special dacă nu știm ce căutăm, însă lucrurile sunt destul de simple în realitate. La capitolul umplutură, există două mari tipuri: naturală și sintetică. Deși la o primă vedere am fi tentați să excludem din start variantele sintetice, ambele tipuri de umpluturi au avantajele lor. Dacă umplutura naturală (cum ar fi lâna, penele de gâscă și bambusul) este perfectă pentru cei care nu sunt deranjați de o pilotă mai grea, dar care îi protejează de frig, opțiunile sintetice oferă căldură și libertate de mișcare.
Pilotele sintetice, cum sunt cele din microfibră sau nanofibră, au apărut pe piață relativ recent. Cu toate astea, popularitatea lor crește constant pe măsură ce cumpărătorii descoperă beneficiile pe care le aduc, la un preț semnificativ mai mic decât cel al pilotelor naturale. Fibrele lor fine imită puful de gâscă, oferă la fel de multă căldură, iar pilota rămâne ușoară. Este o variantă ideală și pentru persoanele sensibile, care ar putea fi alergice la penele de gâscă.
În cazul în care nu obișnuim să îmbrăcăm pilota într-o lenjerile de pat, materialul acesteia este cu atât mai important cu cât acesta va intra în contact direct cu pielea noastră. De aceea este indicat să ne orientăm către pilote din materiale moi, calitative, care să ne asigure confortul termic și care să nu ne irite. Bumbacul este o variantă excelentă, sau, pentru un plus de căldură și delicatețe la atingere, fleece-ul.
În fiecare lună ne asigurăm că îți ușurăm puțin munca când vine vorba de cumpărături pentru acasă. Oferta lunii ianuarie îți aduce în magazinul tău LaDoiPași pilote din fleece, cu exterior din microfibră, perfecte pentru nopți răcoroase petrecute în confort și căldură.
Economisește în perioada 13-26 ianuarie cu oferta noastră: https://www.la-doi-pasi.ro/campanie-actuala/zodia-confortului-2020-ianuarie.html