Alimentație

Vitaminele de care avem nevoie pentru un organism sănătos

July 02, 2020

Este important să fim conștienți de alegerile noastre alimentare pentru că alături de activitatea fizică, o nutriție corectă ne ajută să menținem corpul sănătos: greutate normală, reducerea riscului apariției bolilor și asigurarea unei stări generale de bine.

Alimentele și băuturile pe care le consumăm sunt compuse din macronutrienti si micronutrienti care sunt esențiali pentru corpul nostru. Aceștia au numeroase roluri: sunt responsabili pentru producția de energie, formarea și dezvoltarea țesuturilor, reglarea proceselor biologice, prevenirea apariției carențelor și a îmbolnăvirilor.

Vitamina A

Vitamina A este un compus extrem de important pentru sănătate. Este esențială în multe procese din corpul nostru: asigură funcționarea normală a sistemului imunitar și acelui respirator, ajută să ținem colesterolul sub control și să ne protejăm vederea.

Alimente bogate in Vitamina A: Cartofi dulci, morcovi, spanac, ulei de ficat de cod, ouă, smântână, unt, spanac, lămâie, grapefruit, portocale, mango, morcovi.

Vitamina C

Vitamina C este un puternic antioxidant și are multe beneficii asupra organismului nostru: întărește imunitatea, reduce simptomele răcelii, ajută la scăderea în greutate, menține nivelul de energie al corpului.

Alimente bogate în Vitamina C: Portocale, lămâi, grapefruit, ananas, pătrunjel, salată verde, broccoli, roșii, cartofi, ardei dulce, spanac, ficat.

Vitamina D

Vitamina D joacă și ea un rol important în protejarea oaselor prin faptul că ajută corpul să absoarbă calciul. De asemenea ajută la prevenirea osteoporozei și ne poate proteja împotriva bolilor cardiovasculare, hipertensiunii sau diabetului. Copiii au nevoie de vitamina D pentru a dezvolta oase puternice, iar adulții au nevoie de ea pentru a-și menține oasele puternice și sănătoase.

Alimente bogate în Vitamina D: Lapte îmbogățit, margarină, cereale imbogățite, pește gras.

 

Vitamina K

Este o vitamină la fel de importantă ca vitaminele A, D sau E. Vitamina K se referă la un grup de vitamine solubile în grăsimi, care joacă un rol important în coagularea sângelui, în metabolismul calciului în organism și din sânge. Pe lângă aceasta, împreună cu Vitamina D ajută folosirea în mod eficient a calciului de către organism.

Alimente bogate în vitamina K: Carne, lactate fermentate, legume precum spanacul, broccoli, varză.

Pentru că organismul nostru are nevoie doar de o anumită cantitate zilnică de vitamine, ți-am pregătit un tabel cu informații complete despre dozele zilnice recomandate, atât pentru adulți cât și pentru copii.

Alte sfaturi:

X

Adaugă adresa de e-mail pentru a putea descărca fișierul.