Alege numărul de persoane pentru care vrei să pregătești această rețetă și îți calculăm ingredientele
Sărbătorile au trecut, însă pofta de ceva dulce și bun nu dispare prea ușor, mai ales în condițiile în care iarna insistă să ne convingă că mai zăbovește o vreme pe aici. Așa că astăzi am invitat-o pe Elena, ale cărei rețete ne-au alintat papilele gustative în numeroase rânduri, să ne pregătească ceva bun.
Suntem așteptați La Lena pentru o rețetă ușor de făcut, ce merită trecută în caietul bunicii: biscuiți cu fulgi de cocos. Făcuți din 8 ingrediente, dintre care majoritatea le găsim deja prin cămară, biscuiții cu fulgi de cocos sunt exact cât trebuie de crocanți și de fragezi. Iar cei mici îi adoră...
Procedura este simplă. Asemenea rețetelor de brioșe, amestecăm separat ingredientele umede și cele uscate, fiecare cu bolul lor, pentru ca la final să le încorporăm într-un aluat pe care îl dăm la rece. Urmează partea cea mai distractivă, tăiere biscuiților, iar aici, dacă aveți vreun prichindel prin preajmă, cu siguranță se va distra ajutându-vă.
O lăsăm însă pe Elena să ne prezinte, așa cum știe ea, fiecare pas al rețetei, ca să vă puteți bucura și voi de parfumul și aroma acestor fursecuri fragede. Vezi pe La Lena cum se pregatesc biscuiții cu fulgi de cocos.
Se serveste calda, este delicioasa!
Pofta buna!
Orezul cu lapte ne duce pe mulți dintre noi cu gândul la copilărie, la bunicii sau părinții care ne făceau câteodată o surpriză: caldă, cremoasă, dul...
Vezi rețeta completă
Mascarpone este o cremă de brânză fără sare, așa că se poate folosi și la preparate dulci, și sărate. Seamănă cu o smântână, dar este mai grasă,...
Vezi rețeta completă
Fructul pasiunii (sau maracuja) este un fruct originar din America de Sud, Maracuja este numele autohton, în limba Tupi (a triburilor indigene din sudul Brazil...
Vezi rețeta completă
Când afară este frig, plouă și se întunecă mult mai devreme nu avem prea multe opțiuni decât să stăm la căldură, acasă, și să ne pregătim ceva b...
Vezi rețeta completă