Alege numărul de persoane pentru care vrei să pregătești această rețetă și îți calculăm ingredientele
Mod de preparare Budincă de tăiței cu brânză și stafide
Umplem o oală cu apă caldă și o punem pe foc. Când începe sa fiarbă, adăugăm sarea și tăițeii cuiburi FineLife.
Îi fierbem 3 minute, nu mai mult, apoi îi scurgem și îi trecem rapid printr-un jet de apă rece. Îi lăsăm să se răcească și să se scurgă foarte bine.
Punem stafidele aurii într-un vas, le acoperim cu apă caldă și 2 linguri de rom. Daca nu aveți rom, îl puteți înlocui cu 1-2 lingurițe de esență de rom. Le lăsăm la înmuiat 15 minute.
Punem brânza, bine scursă, într-un vas.
Separăm gălbenușurile de albușuri.
Punem gălbenușurile în vasul cu brânza, adăugăm zahărul, extractul de vanilie, coaja rasa de lămâie, tăițeii scurși și amestecăm până la omogenizare.
Adaugam stafidele bine scurse și stoarse de lichidul în exces și amestecăm din nou până obținem o compoziție bine legată.
Mixăm albușurile foarte bine și apoi le adăugăm treptat, lingură cu lingură, în amestecul de brânză și paste. Amestecăm cu grijă, de jos în sus.
Tapetăm forma cu unt și pesmet și adăugăm compoziția.
Acoperim uniform suprafața budincii cu cele 2 linguri de pesmet, iar din loc în loc, punem cele 25 g unt, rupt în bucățele mici.
Coacem budinca în cuptorul preîncăzlit la 180°C, pentru 40 de minute, apoi scoatem tava din cuptor.
Lăsăm budinca în tavă 15 minute, apoi o răsturnăm pe un platou.
Dupa ce s-a răcit puțin, o pudrăm cu zahăr pudră vanilat, o tăiem în bucăți și o servim.
Mulțumim Laurei pentru această rețetă delicioasă!
Poftă bună!
O servim calda, este delicioasa!
Pofta buna!
Laura Adamache continuă seria de gustări dintre mese cu o incursiune în copilărie. Pufoasă și ușor de preparat, budinca cu tăiței ca la mama acasă este cu siguranță un desert care se regăsea pe mesele multora dintre noi atunci când eram mici. Haideți să redescoperim gustul copilăriei și să o preparăm și noi pentru cei dragi!
Specific perioadei de iarnă, piftia este unul dintre preparatele românești care nu lipsește de pe mesele pofticioșilor.
Vezi rețeta completăCe zici să încerci o omletă turcească cu multe vitamine și arome?
Vezi rețeta completă