Pentru a crea atmosfera perfecta de Sărbători este nevoie să acordăm puțin timp și atenție micilor detalii, pentru că până la urmă acestea sunt cele care fac diferența. Anul acesta te invităm să-ți pui amprenta creând decoruri memorabile care vor impresiona și îi va inspira pe toți cei care îți vor trece pragul de Crăciun!
Cum să faci asta? Simplu: folosește obiecte existente deja în casa - de la vaze și boluri din sticlă până la pahare și chiar borcane, în combinație cu decorațiunile de Crăciun din anii trecuți, crenguțe proaspete de brad și lumânări de diferite dimensiuni. Poți adăuga figurine specifice și tot ce îți mai trece prin cap.
Una dintre cele mai importante elemente care ne aduce împreună de sărbători merită toată atenția noastră, așa că înainte de a așeza vesela și tacâmurile bune, bucatele alese și băuturile sofisticate ocupă-te de decorarea mesei. Pentru asta ai nevoie bineînțeles de crenguțe de brad pe care poți să le așezi în diferite moduri: fie de-a lungul mesei pe mijloc, sau doar în centrul mesei ca o coroniță ce poate încadra un sfeșnic sau un aranjament cu lumânări. De asemenea, poți pune câte o ramură mică de brad și pe farfurii sau alături de tacâmurile strălucitoare. Lumânări aprinse, de diferite dimensiuni și pe ici pe colo câte un glob rătăcit, vor da mesei tale personalitate și în același timp vor lua ochii musafirilor.
Din sticlă sau din plastic, simple sau pictate, în diferite culori și forme, în ultimii ani, globurile s-au bucurat de mai multă atenție, fiind utilizate nu doar la împodobirea bradului ci și în crearea de elemente de decor mai deosebite cum sunt cele pentru aranjarea mesei de Craciun. Așa ca, nu-ți fie teamă să le folosești! Împodobește masa, pervazul geamurilor, șemineul sau măsuța de cafea cu aceste elemente delicate și străluciotare. De asemenea, le poți pune într-un bol de stică, împreună cu bomboanele de pom.
Bolurile de sticlă fac o combinație excelentă cu luminițele și globurile de Crăciun. Tot ce ai nevoie pentru a crea un astfel de element decorativ este un bol mare de sticlă și poate unul mai mic. Mai întâi așează în bol o instalație, de preferat cu baterii, pentru a putea fi introdusă complet. Desigur, poți folosi și una cu ștecher dacă ai o priză în apropiere iar vasul de sticlă este destul de mare și greu, astfel încât să nu fie tras de cablu și să cadă, și bineînțeles să poată fi ascuns cu ușurință din motive de estetică. Așază globurile în bol peste instalație!
Acest aranjament este unul foarte ingenios, ușor de realizat, la care poate nu te-ai fi gândit vreodată! În orice loc vei alege să așezi acest decor, efectul pe care îl va avea va fi unul elegant și strălucitor. Vei avea nevoie de pahare de vin sau șampanie cu picior, globuri de dimensiuni mai mici și lumânări groase. Așază globurile în pahar iar apoi întoarce paharul cu gura în jos. Pune lumânările pe suportul de picior al paharului și ai terminat! Simplu, nu-i așa?
Cu siguranță, la petrecerile organizate, la nunți și botezuri ai admirat aranjamentele florale, decorurile impresionante, precum și atenția acordată micilor detalii. Poți și tu să creezi astfel de decoruri la tine acasă inspirându-te chiar de la aceste petreceri sau de pe internet. Vei găsi idei nenumărate pentru orice fel de ocazie și cu siguranță casa ta va deveni locul acela cald și frumos care îți va da starea de bine de care ai nevoie!
Te invităm în magazinele LaDoiPași de unde poți alege dintr-o gamă variată de globuri și decorațiuni pentru a crea elemente de decor de senzație.