Cum să le găteşti ca să fie gustoase şi sănătoase

Rădăcinoasele: pătrunjel, păstrârnac, morcov, țelină (botanic nu e doar radacină, dar culinar o tratăm ca atare), sfeclă, ridiche (neagră, albă sau roșie), gulie, nap, sunt legume foarte bogate în fibre ce constituie partea de rădăcină a plantei. Cartofii, deși cresc sub pământ, nu sunt considerați parte a rădăcinii, ci tulpini modificate: tuberculi. La fel ca și în cazul cepei și a usturoiului (bulbi). De asemenea, ghimbirul (rizom) este tot o tulpină modificată, iar hreanul este rădăcină, dar nu se face propriu-zis mâncare din el, ci este folosit drept condiment (în sosuri), sau murat, în salate, ca să le facă iuți. Așa că astăzi ne vom concentra mai mult pe primele, ca să vedem ce bunătăți putem face din ele iarna asta.
Astfel, rădăcinoasele sunt legume care se păstrează foarte bine peste iarnă, ideal în lădițe cu nisip, la rece și întuneric, într-un mediu cât mai lipsit de umiditate. De aceea, ele apar des în mâncărurile anotimpului friguros: tocănițe, supe, ciorbe sau în diverse combinații la cuptor.
De ce e important să le includem rădăcinoasele în alimentația noastră
1. Sunt bogate în carbohidrați complecși, care se digeră lent, ceea ce oferă energie stabilă, fără „căderi” bruște de glicemie: ideale dacă faci sport sau ai zile solicitante.
2. Conțin fibre: ajută la digestie și la scăderea colesterolului
3. Au potasiu (sfeclă, păstârnac), care ajută la reglarea tensiunii arteriale
4. Hrănesc bacteriile bune din intestin (prebiotic natural)
5. Întăresc sistemul imunitar:
a. Morcovii: beta-caroten (vitamina A)
b. Sfecla: antioxidanți
c. Țelina și păstârnacul: vitamina C
Hai în continuare să vedem cinci rețete delicioase, cu rădăcinoase:
1. Morcovi la cuptor pe pat de hummus

Morcovii (ideal de mai multe culori, dacă găsești) se taie pe lung, se amestecă cu puțin ulei de măsline, sare, piper și puțin chimen sau boia, apoi se dau la cuptor la 200°C pentru ~25–30 min, până se rumenesc.
Se întinde hummusul pe farfurie, se pun morcovii fierbinți deasupra și se ornează cu semințe, verdeață și un strop de lămâie.
2. Friptură de pasăre cu cartofi dulci și piure de păstârnac
Carnea de pasăre (rață, curcan sau pui de țară) și cartofii dulci (fierți pe jumătate) se rumenesc la cuptor sau tigaie cu sare, piper, usturoi și cimbru până devin fragede.
Păstârnacul se fierbe, apoi se pasează cu unt și puțin lapte sau smântână; se potrivește de sare și se servește alături de friptură.

3. Supă minestrone
Se călesc ceapă, morcov și țelină, se adaugă roșii, fasole, mazăre, dovlecel și cartof, apoi apă sau supă de legume. Se fierbe până când legumele sunt moi.
La final se pot adauga paste mici sau orez, ierburi (busuioc, oregano) și parmezan ras, la servire.

4. Vită chinezească cu țelină
Fâșiile de vită se prăjesc rapid la foc mare cu ulei, usturoi și ghimbir.
Țelina și ardeiul tăiate julienne se sotează scurt, se adaugă sos de soia, puțin zahăr și oțet de orez, apoi se pune carnea înapoi și se mai lasă 1–2 minute.

5. Salată de ridiche și gulie cu brânză de capră și fructe
Ridichea și gulia se taie subțire (merg excelent împreună, fiindcă una e puțin iute și cealaltă dulceagă), fructele se taie in felii (piersica din compot) saucubulețe (mandarina) sau se pun așa cum sunt (fructe de pădure). Se amestecă ușor într-un bol.
Se adaugă brânză de capră sfărâmată, nuci sau migdale și un dressing simplu de ulei de măsline, lămâie și miere.

Poftă bună!