Ucenic

Zilele călduroase de vară vin nu numai cu temperaturi ridicate, dar și cu o necesitate mai mare de hidratare. Prin urmare, avem nevoie de mai multe băuturi delicioase, de preferat cu lămâie, care să ne dea și vitaminele de care avem nevoie. Astăzi îți propunem mai multe rețete de limonadă și câteva tips&tricks pentru o vară mai răcoroasă!

Ingrediente:
● 2 lămâi mari
● 1 legătură mare de mentă proaspătă
● 2-3 linguri de miere sau zahăr (după gust)
● 500 ml apă plată sau minerală rece
● Gheață (opțional)
Mod de preparare:
1. Spală bine menta și separă frunzele.
2. Pune frunzele într-un mojar sau blender și zdrobește-le împreună cu sucul de la lămâi și mierea/zahărul, până devin o pastă lichidă, verde intens.
3. Adaugă treptat apa și amestecă bine.
4. Strecoară lichidul dacă vrei o limonadă mai limpede sau lasă-l așa pentru aspectul rustic.
5. Servește cu gheață și frunze de mentă proaspătă de decor.
Pro tip: Merge mai ales alături de un desert, de exemplu tort de clătite.

Ingrediente:
● 1 lămâie mare
● 1 lingură de ghimbir proaspăt ras
● 1 baton de scorțișoară sau ½ linguriță scorțișoară măcinată
● 500 ml apă
● 1-2 linguri de miere
Mod de preparare:
1. Fierbe apa cu ghimbirul ras și scorțișoara timp de 5 minute.
2. Oprește focul și lasă puțin la răcit (să fie caldă, nu fierbinte).
3. Adaugă sucul de lămâie și mierea. Amestecă până se dizolvă.
4. Strecoară și servește caldă.
Pro tip: Dacă e cald afară și aerul e uscat ajută să bei băuturi calde, fiindcă ele stimulează transpirația (care răcește pielea) și vasodilatația (care ajută la termoreglare)

Să profităm de ele cât mai sunt! Crude, cu frișcă, cu ciocolată, în tarte și prăjituri, înghețată, limonadă sau smoothie, căpșunile sunt mereu un răsfăț.
Pro tip: în magazinele LaDoiPași găsești luna aceasta Borcan de limonadă cu robinet și capac de 6.5 sau 8 litri și carafe de limonadă de sticlă, de 450 de m, asortate. Vezi tot catalogul! Poți face din limonadă vara asta punctul central al casei.
Ingrediente:
● 200 g căpșuni proaspete
● 2 lămâi
● 1-2 linguri de miere sau zahăr
● Un praf de fulgi de chilli (sau o felie subțire de ardei iute) dacă vrei să fie mai spicy
● 400 ml apă rece
● Gheață
Mod de preparare:
1. Amestecă sucul de lămâie, cu mierea/ zahărul și praful de chilli
2. Adaugă apa și amestecă bine.
3. Gustă și ajustează iuțeala dacă e nevoie.
4. Servește cu gheață, căpșuni feliate și un strop de chilli deasupra pentru decor.

Ingrediente:
● 300 g pepene verde (fără coajă și fără semințe)
● 1 lămâie
● 1 lingură miere sau zahăr
● 300 ml apă rece (sau mai puțin, în funcție de cât de suculent e pepenele)
● Frunze de mentă (opțional)
Mod de preparare:
1. Pune pepenele tăiat în cuburi în blender și mixează până obții un suc.
2. Adaugă sucul de lămâie și mierea/zahărul.
3. Amestecă cu apa rece.
4. Strecoară dacă vrei o băutură mai fină.
5. Servește cu gheață și frunze de mentă sau rondele de lămâie.
Pro tip: merge să îți faci una pe care să o bei în timp ce colorezi sau pictezi, ca să te inspire. Vezi aici mai multe idei de activități relaxante de vară.
Să ai parte de zile răcoroase și pline de bucurie vara asta!
Se serveste rece, este delicios!
Pofta buna!
Mascarpone este o cremă de brânză fără sare, așa că se poate folosi și la preparate dulci, și sărate. Seamănă cu o smântână, dar este mai grasă,...
Vezi rețeta completă
Fructul pasiunii (sau maracuja) este un fruct originar din America de Sud, Maracuja este numele autohton, în limba Tupi (a triburilor indigene din sudul Brazil...
Vezi rețeta completă
Când afară este frig, plouă și se întunecă mult mai devreme nu avem prea multe opțiuni decât să stăm la căldură, acasă, și să ne pregătim ceva b...
Vezi rețeta completă
Tapioca este un tip de făină fără gluten obținută din rădăcinile de cassava (manioc sau yuca), o plantă originară din America de Sud, dar cultivată ...
Vezi rețeta completă