Termenul de inteligență emoțională, conform statisticilor, a apărut cu mulți ani în urmă, Daniel Goleman fiind primul care a introdus în dicționar conceptul de EQ (inteligență emoțională). Spre deosebire de inteligența rațională, în cazul copiilor în creștere, inteligența emoțională este de două ori mai importantă. Vezi ce înseamnă, de fapt, inteligența emoțională, cum o cultivăm încă de la vârste fragede și cum se dezvoltă. Inteligența emoțională dezvoltată încă de la vârste fragede poate amplifica un nivel mai ridicat al inteligenței raționale la vârsta adolescenței și maturității. Inteligența emoțională se referă, în general, la capacitatea oamenilor de a empatiza cu cei din jur, dar și de a le putea influența emoțiile ori trăirile.
Inteligența emoțională este determinată genetic, dar are și o bază puternică în ceea ce privește funcționarea neurobiologică a creierului. Poate fi dezvoltată la copiii încă de la vârste fragede, 2 ani, imediat cum copilul se desprinde de spiritul matern și începe să-și formeze propria identitate, propriul limbaj și învață să-și recunoască trăirile și să-și arate emoțiile. Pasul imediat următor este de a învăța să facă diferența dintre emoție și sentiment. Odată cu dezvoltarea limbajului, dar și abilităților de socializare, predispoziția genetică a inteligenței emoționale se dezvoltă prin modul în care adulții din preajma copilului îi cultivă acestuia competențele emoționale, de comunicare și socializare.
Copiii deprind inteligența emoțională de la părinți. Adulții care își descuriu propriile stări emoționale, atât verbal, cât și non-verbal, dar și care explică corect ceea ce simt, le pot transmite copiilor această abilitate. Explicațiilor corecte ale părinților față de copii îi pot ajuta pe aceștia să înțeleagă mai ușor emoțiile. Părinții trebuie să fie cât mai naturali, să nu își mascheze emoțiile, nici bucuriile sau tristețile, deoarece un comportament falsificat îl poate induce în eroare pe copil și îi poate genera stări de frustrare sau tristețe pe termen lung. Cititul încă de la vârste fragede, analiza personajelor din povești, dar și consecințele comportamentelor din diferite situații îi poate face pe copii să înțeleagă mai ușor ce înseamnă relația cauză-efect în ceea ce privește planul emoțional. Pentru copii, părinții sunt un model prin felul în care ei își controlează emoțiile, iar acest lucru este cel mai bun exemplu de autocontrol și o lecție importantă de dezvoltare a inteligenței emoționale. Capacitatea de a manifesta emoții, empatie și de a înțelege punctul de vedere al copilului crește semnificativ calitatea relației dintre părinte și copil.
Încă de la vârste fragede, din primele luni de viață, copiii învață să-și dezvolte abilitățile emoționale. Interacțiunea cu părinții, dar și alte persoane din jur, îi ajută pe cei mici să înțeleagă, dar și să învețe să-și exprime corect o diversitate de emoții. Însă, contrar acestora, există și situații când dezvoltarea abilităților este afectată. Iată când poate fi cazul:
● Atunci când copiii nu sunt stimulați în mod corespunzător și când sunt privați din punct de vedere afectiv și emoțional. Această situație apare atunci când copiii sunt neglijați, abandonați ori crescuți în medii familiale dizarmonice.
● Atunci când părinții, în special mama (persoana care se ocupă în mod principal de îngrijire) se confruntă cu o suferință psihică precum depresie sau tulburări psihiatrice ori cu diferite boli cronice severe. Această cauză nu îi permite să stabilească un contact emoțional adecvat cu copilul.
● Atunci când copiii au parte de un stil parental neadecvat. Program strict, disciplinare excesivă care nu ține cont de nevoile emoționale ale copilului. În aceste cazuri, când nevoile emoționale nu sunt îndeplinite, copiii au adesea dificultăți în comunicare, sunt plângăcioși și irascibili. Pot exista și situații când funcționarea emoțională poate fi deficitară din cauza anumitor afecțiuni genetice ori neurologice precum autism, retard sau ADHD.
● După vârsta de 3 luni - atunci când copilul nu răspunde la zâmbetul unui părinte ori adult cunoscut;
● După vârsta de 9 luni - dacă copilul nu își manifestă interesul sau bucuria pentru nicio activitate sau jucărie din jur, dar și atunci când nu are gesturi ori contact vizual adecvat, dacă nu cere sau nu arată ceea ce își dorește. De asemenea, tot după vârsta de 9 luni poți trage un semnal de alarmă dacă copilul nu are contact vizual cu adultul, nu există comunicare și nu reacționează atunci când este strigat.
● Până la vârsta de 2 ani - dacă copilul nu interacționează, nu participă la jocuri care presupun reciprocitate, nu este interesat de jucării ori obiecte și nu le folosește deloc. Inteligența emoțională este abilitatea care se moștenește genetic, dar și care se dezvoltă de la vârste fragede prin exemplul personal al părintelui ori al familiei.