Te gândești poate că organizarea frigiderului este o activitate ce ține de organizarea casei, fiindcă el are strânsă legătură cu tot ce se întâmplă în bucătărie, o încăpere de bază a oricărei locuinței. Și este corect! Dar există o legătură și cu organizarea pe plan personal, căci pentru a avea un frigider bine pus la punct este nevoie de o planificare a meniurilor și a activităților, deci de o gestionare eficientă a timpului și a banilor.
Acum că am demonstrat legătura dintre diferitele tipuri de organizare, întărind ideea că odată ce găsim metodele potrivite viața ni se va simplifica pe toate palierele, să vedem cum putem păstra mai bine mâncarea și restul alimentelor.
În cartea sa, ”Organizing – The Manual For Bringing Order To Your Life, Home & Routine”, celebra Martha Stewart spune că ”cele mai reci zone ale frigiderului sunt sertarul de jos și partea din spate a raftului superior sau a celui inferior, unde se află ventilatorul. Asta în timp ce ușile sunt zonele cu temperatura cea mai ridicată, în special, din cauza deschiderilor repetate”.
Astfel, mama organizării și a trucurilor casnice recomandă, spre exemplu, ca produsele din carne să fie depozitate acolo unde este cea mai scăzută temperatură, de preferat în sertarele inferioare, în cazul în care curg, să nu strice restul proviziilor.
Data publicării: 2020-07-14 | Autor: Echipa editorială LaDoiPași